Meriţi să zâmbeşti din nou
Asociaţia Atena Delphi s-a născut din dorinţa de a oferi o soluţie practică şi la îndemână tuturor persoanelor care au nevoie de suport moral, fizic şi material, pentru a depăşi dificultăţile de orice natură. Existăm pentru a apăra valorile de bază ale familiei şi ale societăţii, pentru a elimina violenţa şi frica din casă, a ajuta persoanele fără posibilităţi materiale să-şi recâştige drepturile, să le oferim dreptul la viaţă într-un mediu sănătos.
• Violenţa domestică a devenit din ce în ce mai vizibilă în ultimii ani, mass-media prezentând în mod constant consecinţele pe care le poate avea agresarea unui membru al familiei.
• Însă violenţa domestică nu există doar în ziare sau la televizor, ea este prezentă permanent în jurul nostru. La fel ca şi boala, abuzul nu ţine cont de statutul social, de posibilităţile financiare sau de pregătirea profesională. De multe ori, agresorii şi cei agresaţi fac parte din grupul nostru de cunoscuţi şi nici măcar nu ştim. Victimele nu iau atitudine pentru că nu ştiu cui să ceară sprijin.
• Asociaţia Atena Delphi îşi propune să întindă o mână de ajutor tuturor acestor victime, oferindu-le spijinul şi îndrumarea necesară.
• În ultimii ani, tot mai multe persoane, femei sau bărbați, și implicit copiii din familie, au fost supuși la tratamete degradante, care nu au lăsat urme doar la suprafață, ci le-au schimbat complet viața și modul de a trăi, de a gândi și de a fi parte din societate.
• Legislația română folosește termenul de „violență în familie” pentru a desemna orice agresiune comisă de un membru al familiei împotriva altui membru, motiv pentru care ajutorul nostru nu este limitat doar la personele de un anumit gen sau care fac parte dintr-o anumită categorie socială, dorim ca orice persoană aflată într-un mediu toxic să depășească această limită și să se bucure de o viață sănătoasă.
• O cercetare realizată în 2014 pe 1.200 de adolescenți din România arată că primul incident violent apare în relația de cuplu în jurul vârstei de 16 ani, fapt care încurajează împiedicarea perpetuarii stereotipurilor și inegalității de gen din mentalul colectiv, de asta considerăm că ajutorul nostru este esențial pentru copiii de astăzi aflați în astfel de medii, pentru a-i ajuta să devină adulții sănătoși de mâine.
• Asociaţia Atena Delphi îşi propune să îi ajute juridic şi material pe cei aflate în astfel de medii și să le arate că viața poate fi trăită și altfel, în armonie, liniște și cu respectul cuvenit.
• Toţi avem dreptul la o viaţă într-un mediu sănătos, înţelegând prin aceasta curajul oricărei persoane care trăiește într-un mediu violent – indiferent de tipul acestuia: fizic, psihic (emoțional), sexual, social, economic – de a spune stop și de a începe o viață nouă.
• Asociaţia Atena Delphi îşi propune să promoveze şi să susţină campanii de informare şi sensibilizare a opiniei publice privind dreptul la viaţă într-un mediu curat şi sănătos.